Până când şi speranţa credeam că a murit

   Nu mi-au trebuit jucării scumpe în copilăria mea, pentru că aveam stilul meu de a mă juca  frumos , fără  să am jucării cumpărate cum aveau ceilalţi copii. Masa mamei din bucătărie  era scena pe care eu cântam, de multe ori fără spectatori, iar de multe ori având ca spectatori, surioarele, frăţiorul şi verişiorii mei. De la vârsta  de 13 ani  un alt joc de care m-am îndrăgostit era jocul de rime, doar că acest joc îl jucam singurică.
Dragostea de muzică şi poezie mi-a rămas în suflet, am continuat să scriu  şi să sper că într-o zi voi reuşi să fiu  autoarea unei cărţi şi măcar a unui cd. 
     Şi am sperat şi-am tot sperat, anii au trecut pe lângă mine fără să-i văd,  până am înţeles că deja e prea târziu pentru a mai continua să sper la împlinirea viselor mele din copilărie şi adolescenţă.
  Nu mai speram la împlinirea viselor, dar am continuat să scriu să-mi pun în vers durere, fericire, tristeţe, iubire, tot. Şi totuşi ceva nu-mi dădea pace, parcă cineva mă certa pentru faptul că încetasem să mai sper. 
 Într-o zi când mă aflam singură într-o casă  departe de tara mea, am încercat şi bine inţeles că am şi reuşit să fac, cont facebook, cu speranţa că voi reuşi să fac public măcar o poezie. 
Cănd pierdusem orice speranţă, când nimeni nu-mi spunea o vorbă de încurajare, când eram învăluită doar de tristeţi şi dezamăgiri, din partea acestei vieţi, îmi iese în cale forţa,  curajul, speranţa, optimismul. Într-un singur cuvânt, Sentiment A. 
  Grupul artistic Sentiment A, a fost  cel care m-a ridicat, cel care m-a încurajat şi cel care m-a sprijinit, ca eu sa-mi indeplinesc o parte din visele mele.