miercuri, 30 martie 2016

Ce este viaţa?



Viaţa, e ca o cretă cu care scrii şi se consumă devenind praf care apoi, se pierde.
Viaţa, e ca un scris cu cerneală pe hârtie care uşor, uşor, an după an, puţin câte puţin, se şterge şi rămâne amintirea că pe acea hârtie cândva era scris ceva.
Viaţa, e ca o vacanţă, pleci, te plimbi, vizitezi, apoi te întorci de unde ai plecat.
30 martie 2016
Gabriela Drăghici
Carte Viaţa e un vis, un film, o carte

Să nu plângi


A venit vara şi mi-e dor în fiecare zi
De-un sentiment sincer şi frumos,
Ce l-am plâns cândva în triste poezii
Eu, îndrăgostită şi-anotimpul călduros.

Ştiu că eşti singur şi nu îţi este bine
Regreţi, suferi şi mă chemi să vin,
Eu mă gândesc oricum mereu la tine,
Doar că pentru mine-acuma, eşti străin.

Mi-au rămas însă speranţele la tine
Poate speranţa ta la mine a rămas,
Ce-aş putea să fac eu să ne fie bine?
Iubirea, e-n tăcere iar rănile n-au glas.

Să nu plângi cumva că m-ai pierdut,
de ce să plângi acuma-n urma mea?
de-ai fi gândit atunci puţin mai mult
când zdrobeai cu-atâta voie dragostea.

De ce, de ce oare a fost aşa să-mi fie
Să te iubesc pe tine visule frumos,
De ce-au fost lacrimi şi nu armonie,
De ce n-a fost alint şi un cuvânt dios.

30 martie 2016
Gabriela Drăghici
Carte 4 inimi rebele

miercuri, 23 martie 2016

Am rămas doar eu şi gara

Trecut-au ani destui de mulţi,
zilele-au zburat toate ca vântul...
iar munţii-s vechi şi sunt cărunţi,
poate şi tu, poate şi eu şi gândul.

Am rămas doar eu şi gara-n care,
mi-ai dat ultimul vrăjit sărut,
dusă-ai fost de tren  în depărtare
lacrimi multe ai lăsat, curgând.

Mi-a rămas o toamnă şi o gară,
zâmbetul tău şi greul meu oftat
of,  tu, frumoasa mea ştrengară!...
nu vreau să cred că sunt uitat.

Hai, vino iar în gara de la munte
brazii din faţa gării au crescut,
vino pe  potecile cu flori mărunte
întoarce-te, că nu pot să te uit.

 Carte 4 Inimi Rebele


23 Martie 2015 Gabriela Drăghici




marți, 22 martie 2016

Orice anotimp

Orice anotimp este plăcut
Orice anotimp e de prisos,
Şi-acel care deja este trecut
Şi acela care-i brumuros.

Orice anotimp are şi flori,
Orice anotimp are şi soare,
Orice anotimp are-alinări,
Orice anotimp şi lacrimi are.

Orice anotimp te-nveseleşte
Orice anotim te întristează
Orice anotimp gânduri uneşte
Orice anotimp te-duioşează.

Orice anotimp are un decor,
Orice anotimp are nostalgie,
Orice anotimp dă  inimii fior,
Orice anotimp are o poezire.

Gabriela Drăghici
15 martie 2016
Carte  Comorile naturi



joi, 17 martie 2016

Iubirea mă convinge.



Traversez mări şi nu mă ud,
nu calc munţi, dar îi străbat,
ascult un glas dar nu-l aud
o, suflet dulce de bărbat!…

Simt vara însă nu văd frunze
şi nici caniculă nu este,
sărut şi totuşi n-ating buze
ce tristeţe într-o poveste!…

O mână mă mângâie uşor,
parcă şi-un corp m-atinge,
m-alină gândul când mi-e dor,
în vis, iubirea, mă convinge.

Traversez mări şi nu mă ud,
nu calc munţi, dar îi străbat,
ascult un glas dar nu-l aud
o, suflet dulce de bărbat!…

Gabriela Drăghici
12 martie 2016
Carte 4 Inimi Rebele