Privind pozele din
prezent ale fiilor mei, mă doare atât de tare dorul trecutului. Îi revăd în
imaginaţia mea şi acum, mititei şi drăgălaşi. Le revăd greşelile copilăreşti pe
care le făceau, iar eu, tânără cu răbdare puţină, îi certam îndreptându-mă spre
ei să-i dojenesc, nervoasă. Nu pot uita blândeţea şi dulceaţa lor naivă când mă
supărau, nu fugeau din calea mea ci din contră, veneau către mine cu braţele
deschise, gata să mă îmbrăţişeze, strigându-mă: ,,mami, mami’’, iar cu buzişoarele
mimând semnul de pupic, care însemna pentru ei, iertare. Neînfricoşându-se de
strigătul meu dojenitor, mă copleşea mila şi îi îmbrăţişam încercând să le
explic printre lacrimi, ce era bine şi ce nu era bine să facă. Mă priveau în
ochi, cu părere de rău pentru că mă supăraseră, ştergându-mi lacrimile şi îmi
promiteau zicându-mi:
,,Gata mami, nu
mai plânge, nu te mai supărăm niciodată!’’ Şi plângeau şi ei odată cu mine. Îmi
erau atât de dragi şi aş fi vrut să rămână veşnic mici, să mă bucur de
drăgălăşenia lor şi să fiu mereu mama cu doi bebeluşi. Ştiam că sunt o femeie
săracă, dar mă simţeam mereu cea mai bogată, datorită tezaurului pe care îl
primisem în dar de la Dumnezeu, să-mi fie
alinare la greu. Ei au râs odată cu mine şi au plâns odată cu mine. Au
simţit greul şi durerea în acelaşi timp cu mine, reuşind de la o vârstă fragedă
să facă diferenţa între rău şi bine. Le povesteam necazurile mele şi mi le
înţelegeau ca nişte oameni maturi. Anii treceau iar bebeluşii mei creşteau
văzând cu ochii, ajungând la majorat, peste noapte. Pentru mine erau tot mici
şi aveam aceeaşi tendinţă de a mă îngrijora unde merg, cu cine şi când se
întorc. Iubirea şi grija unei mame pentru copilul ei este inexplicabilă. Numai
cine este mamă înţelege sentimentele pe care eu încerc să le explic în cuvinte.
Îmi amintesc, parcă a fost ieri, de prima ieşire a fiilor mei la discotecă, a
fost pentru mine o noapte de calvar cu ploi torenţiale de lacrimi. Încercând să îmi
alung gândurile neplăcute, parcă mai rău mă îngropam în ele, plângând îmi
imaginam numai rele.
Nu puteam închide
ochii pănâ când nu intrau în casă.
Aveam momente în
care mă rugam să se îndrăgostească de câte o fată, să ştiu că nu sunt singuri. Pentru
grijile mele nesfârşite de mamă, Dumnezeu m-a binecuvântat, aducând în viaţa
mea alte două suflete care au luat asupra lor o parte din griji deşi mama
rămâne mamă, până la moarte, iar grijile pentru copiii ei nu vor înceta
niciodată. Mi-aş dori să se întoarcă anii, să mă ocup iarăşi de creşterea
bebeluşilor mei care acum au devenit oameni şi au familiile lor fiecare.
Privind la ei, mă revăd pe mine când aveam vârsta lor. Grijile pe care le aveam
cândva, de acum aparţin soţiilor lor, care pentru mine înseamnă alte două fiice
în sufletul meu. Cuvântul nurori e puţin spus şi aş prefera mai bine să le spun,
fiicele mele. Pentru că nurorile sunt sufletele care iubec sincer şi ţin la proprii
mei copii şi merită tot respectul şi toată dragostea mea de mamă.
27 noiembrie 2014 Gabriela Drăghici
Povestiri din viaţa mea
