sâmbătă, 29 noiembrie 2014

În liniştea nopţii

În liniştea nopţii nimic nu se aude
şi vântul, parcă-i dus să doarmă,
iar ramurile ce acum sunt nude,
uitat-au frunzele, pierdute-n toamnă.

Stăpânul noptii este doar un nor

ce lin îşi cerne fulgii albi de nea,
iar printre ei privesc un vis, cu dor,
ce-l căutam, când nu-mi aparţinea.

Gândurile triste-n noapte s-au trezit
bâjbâind orbeşte pe unde-am umblat,
e miezul nopţii şi eu n-am adormit
of, durere veche, ce nu te-ai reparat...

E decembrie, da-n suflet am o vară,

parfum de amintiri, aromă de zefiri,
n-o pot uita, amintirea mă-nfioară 
suferinţe, lacrimi, pierderi în iubiri.

30 Noiembrie 2014 Gabriela Drăghici
Poezii Carte 4 Inimi Rebele







joi, 27 noiembrie 2014

Mama cu doi bebeluşi


 Privind pozele din prezent ale fiilor mei, mă doare atât de tare dorul trecutului. Îi revăd în imaginaţia mea şi acum, mititei şi drăgălaşi. Le revăd greşelile copilăreşti pe care le făceau, iar eu, tânără cu răbdare puţină, îi certam îndreptându-mă spre ei să-i dojenesc, nervoasă. Nu pot uita blândeţea şi dulceaţa lor naivă când mă supărau, nu fugeau din calea mea ci din contră, veneau către mine cu braţele deschise, gata să mă îmbrăţişeze, strigându-mă: ,,mami, mami’’, iar cu buzişoarele mimând semnul de pupic, care însemna pentru ei, iertare. Neînfricoşându-se de strigătul meu dojenitor, mă copleşea mila şi îi îmbrăţişam încercând să le explic printre lacrimi, ce era bine şi ce nu era bine să facă. Mă priveau în ochi, cu părere de rău pentru că mă supăraseră, ştergându-mi lacrimile şi îmi promiteau zicându-mi:
 ,,Gata mami, nu mai plânge, nu te mai supărăm niciodată!’’ Şi plângeau şi ei odată cu mine. Îmi erau atât de dragi şi aş fi vrut să rămână veşnic mici, să mă bucur de drăgălăşenia lor şi să fiu mereu mama cu doi bebeluşi. Ştiam că sunt o femeie săracă, dar mă simţeam mereu cea mai bogată, datorită tezaurului pe care îl primisem în dar de la Dumnezeu, să-mi fie  alinare la greu. Ei au râs odată cu mine şi au plâns odată cu mine. Au simţit greul şi durerea în acelaşi timp cu mine, reuşind de la o vârstă fragedă să facă diferenţa între rău şi bine. Le povesteam necazurile mele şi mi le înţelegeau ca nişte oameni maturi. Anii treceau iar bebeluşii mei creşteau văzând cu ochii, ajungând la majorat, peste noapte. Pentru mine erau tot mici şi aveam aceeaşi tendinţă de a mă îngrijora unde merg, cu cine şi când se întorc. Iubirea şi grija unei mame pentru copilul ei este inexplicabilă. Numai cine este mamă înţelege sentimentele pe care eu încerc să le explic în cuvinte. Îmi amintesc, parcă a fost ieri, de prima ieşire a fiilor mei la discotecă, a fost pentru mine o noapte de calvar cu ploi torenţiale de lacrimi. Încercând să îmi alung gândurile neplăcute, parcă mai rău mă îngropam în ele, plângând îmi imaginam numai rele.
 Nu puteam închide ochii pănâ când nu intrau în casă.
Aveam momente în care mă rugam să se îndrăgostească de câte o fată, să ştiu că nu sunt singuri. Pentru grijile mele nesfârşite de mamă, Dumnezeu m-a binecuvântat, aducând în viaţa mea alte două suflete care au luat asupra lor o parte din griji deşi mama rămâne mamă, până la moarte, iar grijile pentru copiii ei nu vor înceta niciodată. Mi-aş dori să se întoarcă anii, să mă ocup iarăşi de creşterea bebeluşilor mei care acum au devenit oameni şi au familiile lor fiecare. Privind la ei, mă revăd pe mine când aveam vârsta lor. Grijile pe care le aveam cândva, de acum aparţin soţiilor lor, care pentru mine înseamnă alte două fiice în sufletul meu. Cuvântul nurori e puţin spus şi aş prefera mai bine să le spun, fiicele mele. Pentru că nurorile sunt sufletele care iubec sincer şi ţin la proprii mei copii şi merită tot respectul şi toată dragostea mea de mamă.

27 noiembrie 2014 Gabriela Drăghici
 Povestiri din viaţa mea


marți, 25 noiembrie 2014

Orice petecuţ din ţară

Orice petecuţ din ţară
Am un dor ce mă apasă,
Dor de ţara mea frumoasă,
Orice petecuţ din ţară
E la mine-n inimioară.

Fie deal, munte, câmpie,
Dragă îmi eşti, Românie,
Fie blocuri, fie case,
Toate-n ţara mea-s frumoase.

Giurgiu, Teleorman şi Olt,
Doru-i greu şi nu mai pot,
Timiş, Caraş-Severin,
Câte lacrimi de dor vin.

Tulcea, Călăraşi, Constanţa,
Galaţi, Brăila, Ialomiţa,
Botoşani, Iaşi şi Vaslui,
Cui să spun durerea, cui?

Sunt departe şi mi-e dor
De căsuţa-mi cu pridvor,
Acolo în Dâmboviţa,
Unde m-a născut măicuţa.

Prahova, Argeş, Buzău,
Pe unde mă plimbam eu,
Covasna, Braşov, Sibiu,
Toţi munţii voştri îi ştiu.

Hunedoara, Alba, Cluj,
Maramureş, Sălaj, Dolj,
Satu Mare şi Bihor,
De toată ţara mi-e dor.

În foc parcă mai rău ard
Gândind la tine, Arad,
Ultimul te-am salutat,
Când din ţară am plecat.

Gabriela ND 30 septembrie 2012

Carte promo


Dragi prieteni, DLC & Gabriela D
Vă oferă cu toată dragostea o carte de la suflet la suflet, o carte ce merită să o ai:
Cu dor şi drag de plaiuri româneşti
Poezii şi Cântece
În luna decembrie, cartea ebook şi în luna ianuarie şi cartea tipărită.
Dacă o doriţi, o veţi găsi desigur aici:
http://librariascriitorilor.ro/
În curând şi CD virtual: Românii sunt români
Vă dorim tot ce e mai bun şi să vă împliniţi fiecare vis.


joi, 20 noiembrie 2014

Nu sunt

Nu sunt cuvinte de urzit
pentru cât ar vrea să spună,
un suflet care-i obosit
rău din rău, adună.

Nu sunt silabe de-mpletit 

dureri, când sufletul oftează,
nu-s nici puteri de povestit
când buzele,  mimează.

Nu sunt nici rime-n poezii
care, trei cu trei se leagă,
vocea tristă a inimii
în vers, să se-nţeleagă.

Gabriela Drăghici 
20 noiembrie 2014 Carte 7 Vocea inimii-n cuvinte



Să cerem de la Dumnezeu

Să cerem de la Dumnezeu înţelepciune, doar aşa vom face lucruri frumoase în faţa, Lui şi bune pentru noi înşine!




miercuri, 19 noiembrie 2014

Rămâi cu bine

Pe un drum mergeau doi prieteni, amândoi erau săraci. Unul era în bustul gol iar altul îmbrăcat. Celălalt care era în bustul gol îi zice prietenului său: Brr, cât îmi este de frig! Prietenul cel îmbrăcat şi-a tras cămaşa de pe el şi a dat-o prietenului său, care era în bustul gol, iar el, a rămas în maieu şi geacă. Acesta îşi pune cămaşa prietenului său pe el şi  după puţin timp îi zice: Off, dar cât este de incomod fără maieu sub cămaşă!...Prietenul cel care era îmbrăcat a tras şi maieul de pe el şi la data celuilalt pentru a se simţii comod şi el a rămas doar cu geaca pe pielea goală. Nu după mult timp din nou prietenul nemulţumit îi zice prietenului său: Da, chiar sunt oribil pe acest timp friguros şi ploios să merg în cămaşă. Celălalt prieten scoate şi geaca de pe el şi o dă prietenului nemulţumit, iar el a rămas în bustul gol, strângând din dinţi şi fără să se plângă de frigul de afară. Mergând prin frig, cel care dintr-un om îmbrăcat, ajunsese dezbrăcat,  i se făcu rău şi îi zice prietenului său: Nu mă simt bine! La care prietenul său îi răspunde: Aşează-te aici pe marginea şanţului până îţi revi . Şi pleacă fără să-i pese de prietenul său care se dezbrăcase pentru el. Prietenul care zăcea lungit, aproape îngheţat pe marginea şanţului, bolnav şi dezbrăcat, a strigat cu vocea stinsă şi disperată după prietenul său: Prietene, nu mă lăsa aici singur pentru că voi muri!...Răspunsul meritat la primit indată de la prietenul său care întoarse doar puţin capul şi continuând să meargă înainte,  cu un ton deloc prietenos spune prietenului său: nu am vreme de pierdut îmi pare rău, iar dacă vei muri înseamnă că ţi sau termiat zilele. Ce vrei? Toţi la timpul nostru. Rămâi cu bine!

Gabriela Drăghici 15 septembrie 2013

duminică, 16 noiembrie 2014

De acum am steaua mea

Eram atât de singură şi tristă, departe de ţară, departe de tot ce mă mai putea înveseli puţin. Parcă nici camera aceea mică în care locuiam, nu mai ţinea la mine, alungându-mă în noapte, pe balconul vechi. Plângeam fără să înţeleg de ce şi apoi râdeam singură în visele mele de copilă.
Era o noapte de sărbătoare în care eu, ieşisem iarăşi pe vechiul balcon. În depărtare se auzeau petarde, iar focul de artificii lumina în toată zona, oferindu-mi o frumoasă noapte de vise, colorate. Printre steluţele artificiilor, mi-am  înalţat privirea către cer, încercând să îmi aleg o stea care să fie numai a mea. Stelele mă orbeau cu strălucirea şi mă ameţeau  cu jocul  lor. Parcă fiecare ar fi vrut să fie steaua mea, îngrămădindu-se în faţa ochilor mei, care mai de care. Pierzându-mă  printre ele, am reuşit să ating una dintre toate şi să-i pun pecetea inimii mele pe ea.

De acum, eu, am steaua mea!

16 Noiembrie 2014 Gabriela Drăghici

joi, 13 noiembrie 2014

Scurt şi cuprinzător 16 Minciuna

Mai bine să pierzi din prea multă sinceritate decât să câştigi din minciună. Minciuna e păcatul de neiertat şi nu va rămâne niciodată nedescoperită!
12 noiembrie 2014 Gabriela Drăghici

luni, 10 noiembrie 2014

Scurt şi cuprinzător 15 Acceptul

Înainte să luăm o decizie, trebuie să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea acceptul. Deciziile luate de noi fără binecuvântarea, Lui, nu sunt în favoarea noastră.

10 noiembrie 2014 Gabriela Drăghici

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Un noiembrie

Un noiembrie a tăbărât pe mine
cu nostalgii şi ploi, gânduri violete,
un alb pur, s-a-ntins peste coline
bruma, a căzut  şi-n a le mele plete.

Albul din natură simbol de puritate,
a lacrimilor ce curg lin, nevinovate,
O tăcere profundă, sufletu-mi străbate,
visele, sunt fără speranţă, sfărâmate.

Parc-a fost un joc iubirea noastră,
parcă nici n-a fost, de când e lumea,
ascult, cântecul de-adio şi orchestră,
resimţind a vechilor răni, prospeţimea.

Au murit florile şi frunzele-n copaci,
au căzut, sunt aşternute pe pământ,
eu m-am întors de pe un câmp cu maci
în coma dragostei, azi, nu mai sunt.

Un noiembrie a tăbărât pe mine
cu nostalgii şi ploi, gânduri violete,
un alb pur s-a-ntins peste coline
bruma, a căzut  şi-n a le mele plete.

Gabriela Drăghici 1 noiembrie 2014
Carte 4 Inimă rebelă