joi, 28 februarie 2013

Unde-i măicuţa mea, tată?


Unde-i măicuţa mea, tată?
Cine-i doamna de la poartă
Ce intră-n casă de parcă ea
Ar fi măicuţa, mama mea.

Mă-mbrăţişează, mă sărută
Şi-ar vrea să-mi fie plăcută,
Da-i simt sufletul prea rece,
Prin inimă fior îmi trece.

De astăzi, această doamnă,
O să-ţi fie noua mamă,
Şi vei asculta de ea,
Cum ascultai de mama ta.

Să nu te superi, tăicuţă,
Eu nu pot să-i zic măicuţă,
Ştiu cine-a fost mama mea,
Cât trăiesc, rămâne ea.

Femeia ce-acum o iubeşti,
O respect, cum tu doreşti,
Dar nu-mi cere, că nu pot
S-o ţin în al mamei loc.

Îi zic cu vorbe frumoase,
Iubitei tale, să-mi lase
Rochia mamei ce-a-mbrăcat
Imediat cum a plecat.

Să m-asculţi, că te lovesc,
Faci aşa cum eu doresc,
De nu, poţi chiar şi pleca,
Unde soarta te-o purta.

N-arunca cu pietre-n mine,
Sunt carne ruptă din tine,
Bine mama n-a plecat,
Copiii toţi i-ai alungat.

Ies pe poartă-nlăcrimată
Rămâi cu bine, dragă tată,
Of, fată aşa nevinovată,
Am plecat să caut soartă.

Şi de-ar şti măicuţa mea
Cât îmi e viaţa de grea,
C-am umblat din loc în loc,
N-am avut gram de noroc.

Nici măcar n-aş vrea să ştie,
Să-mi plângă de milă mie,
Lasă-n pace odihnească,
Îngerii să mi-o păzească.

Gabriela ND 28 februarie 2013
Poezii Carte 2 Şi Cerul Plânge
În amintirea neuitatei mele mame!

Linişte sufletească

Am ajuns la concluzia că liniştea sufletească este egală cu sănătate şi cu fericirea,dacă pot spune aşa!Ce frumos decurg zilele noastre atunci când avem linişte sufletească!!!

Cărări de gănduri

Tu îmi aduci soare în casă.Tu doar zămbet ştii s-aduci ochilor mei,doar bucurii faci sufletului meu şi pentru asta,cărări de gânduri am făcut către inima ta.

miercuri, 27 februarie 2013

Doar cu tine-s fericită

Doar tu ştii să mă alinţi
Doar tu ţi mult la mine,
Tu eşti sincer şi nu minţi
Tu-mi ştergi lacrimile line.

Tu mă veghezi de departe
Îţi pasă de mi-e rău sau bine,
Tu gândeşti în zi şi noapte
Ne-ncetat mereu la mine.

Doar de tine-s protejată
Şi mă simt mult ocrotită,
De mâna ta-s mângâiată
Nu mă mai simt părăsită.

Să-ţi fiu stăpână ai ales
Dându-mi a inimii cheie,
Când vreau intru nu mai ies
Simt şi eu că sunt femeie.

Cu cuvinte calde,dulci
Am înţeles că sunt iubită,
N-aş mai vrea să mi te duci
Doar cu tine-s fericită.


Gabriela ND 27 februarie 2013



marți, 26 februarie 2013

Prin suferinţă

Prin suferinţă înveţi
 Lumea s-o cunoşti,
Prin suferinţă înveţi 
De rău să te fereşti.

Prin suferinţă înveţi
Să înfrunţi necazul,
Prin suferinţă înveţi
Să n-ofileşti obrazul.

Prin suferinţă înveţi
Să faci dulce pelinul,
Prin suferinţă înveţi
Să înfrunţi destinul.

O dată doar în viaţă
Dacă ai fost lovit,
Ascult-a mea povaţă
Să nu mai fii rănit.


Noiembrie 2011 vol.Doruri plânse

Nu sunt vedetă


Nu sunt vedetă, nici faimoasă
Şi nu-i prea sus numele meu,
Nu sunt mândră, nici frumoasă,
Ca toată lumea sunt şi eu.

Nu sunt vedetă, nici faimoasă,
Sunt, omule, la fel ca tine,
Râd şi plâng în a mea casă,
Am zile când mi-e greu şi bine.

Nu sunt vedetă, nici faimoasă,
Ca orice om, de zile-mi trag,
Din suflet, ofuri pot să iasă,
E firesc dar nu mi-e drag.

Nu sunt vedetă, nici faimoasă,
Scriu tot ce-n minte-mi vine,
Iubirea sinceră, frumoasă,
O-nşir în vers pentru tine.

Nu sunt vedetă, nici faimoasă,
Şi nici nu îmi doresc s-ajung,
Scriu în taină l-a mea masă,
Prin cuvinte line plâng.

Nu sunt vedetă, nici faimoasă,
Doar un lucru vreau să ştii,
Când bate inima să-mi iasă,
Îmi pun dragostea în poezii.

Nu sunt vedetă, nici faimoasă,
Iubitoare sunt, de poezie,
Vreu cuvintele ce tocu-mi lasă,
Cu sentimente sincere să fie .

Gabriela ND 26 februarie 2013
Poezii Carte 2 Şi Cerul Plânge

luni, 25 februarie 2013

Drumurile noastre

Fiecare dintre noi avem o dorinţă,un vis,o iubire,un drum.
Fericirea se află între drumurile noastre,
care sunt paralele fără să fie o posibilitate de intersectare a drumurilor noastre cu fericirea.Şi mă întreb:unde şi cu cine se va intersecta drumul pe care trebuie să-l parcurg în vaţa asta?!

Gabriela ND

Când mă cerţi

Când mă cerţi, îmi este greu
Dar ştiu că-mi prinde bine,
C-atât de neatentă sunt şi eu
Când mă cuprinde dor de tine.

Când mă cerţi îmi este greu
Dar ştiu că-mi prinde bine,
Mă-n veţi bine nu-mi vrei rău
Un semn bun că ţi la mine.

Când mă cerţi îmi este greu
Dar ştiu că-mi prinde bine,
Frumoasă armonie tu şi eu
Înţelegere prin  şoapte line.

Când mă cerţi îmi este greu
Dar ştiu că-mi prinde bine,
Te iubesc,iubesc alesul meu
Te vreau mereu lângă mine.

Gabriela ND 25 februarie 2013

sâmbătă, 23 februarie 2013

Steluţă,lună şi nor

Du-te lună repejor
Ia cu tine-o stea şi-un nor,
Vei găsi departe-o casă
Şi-un băiat ce stă la masă.

De-l vei găsi adormit
Nu-l trezi că-i obosit,
Să mi-l mângâiaţi uşor
Steluţă,lună şi nor.

Cu o floare de lalea
Să creadă că-i mâna mea,
Să-i furaţi şi-o sărutare
Şi veniţi în goana mare.

Cu aroma buzelor
S-astâmpăraţi al meu dor,
Ce-mi suspină-n sufleţel
Şi-mi plâng ochii după el.

Gabriela ND 23 februarie 2013

Aşteaptă

Aşteaptă vara ca să vină
Că-i frig şi drumu-i lung,
Om vedea care-o să vină
Vei fi tu? sau eu ajung?

Aşteaptă vara ca să vină
Cu parfum de iarbă, flori,
În miros fin de sulfină
Ne iubim din seară-n zori.

Aşteaptă vara ca să vină 
Ştii si eu aştept de mult,
Dorul plânge şi suspină
Greul a zburat în vânt.

Aşteaptă vara ca să vină
Cu sărutări  calde şi dulci,
Iubirea suferinţ-alină
Când la piept  mă strângi.

Aşteaptă vara ca să vină
Of, şi meie-mi este greu,
Distanţă tu eşti cu pricină.
Cât plânge sufletul meu.

Aşteaptă,aşteaptă,aşteaptă!!!
Gabriela ND 23 februarie 2013




vineri, 22 februarie 2013

Somnic pufos iubitul meu

Somnic pufos iubitul meu
O să adorm cu tine-n gândul meu,
Şi tot în gând tu mă-mbrăţişezi
În fiecare noapte vreau să mă visezi!

Când vrei

Când vrei poţi să-mi faci inima să zâmbească
poţi să-mi aduci o fărâmă de bucurie,
Poţi să-mi arăţi unde-şi are locul fericirea,pentru care te rog să mă ajuţi să ajung la ea.E visul meu!

joi, 21 februarie 2013

Îţi scriu cu alb puritatea
SSentimentelor şi-a cuvintelor mele
Cu verde îţi scriu sinceritatea
Cu care eu ţi-am zis de ele.
Cu albastru îţi scriu speranţa
Cu care am continuat să te iubesc
Din inimă cu multă suferinţă
Te doresc,te doresc ,te doresc!!!

Viaţa e un vis,un film,o carte

Of, cât de frumoasă e copilăria
Se trece precum vara iasomia,
Şi-atât de repede ajungi adolescent
Când simţi iubirea fluturând  în piept.


Adolescenţă  floricea de neuitat
Jucându-te te-nveţi la sărutat,
Simţi de cineva eşti de nedespărţit
Prea tânar  să ştii că te-ai îndrăgostit.

Crezănd că pierzi ce mult iubeşti
Pe gânduri  nu mai stai te căsătoreşti,
Şi uiţi copilărie, adolescenţă, toate
Din dragoste iei  greul vieţii-n spate.

Restul vieţii  fericit doar  o să fii
De rezultatul iubirii, de-ai tăi copii,
Ce-ţi vor aduce bucurii şi alinări
În zilele pline de dureri şi supărări.

Te loveşti de necazuri, neajunsuri
Şi sănătatea-ncepe-aţi  face mofturi,
Anii trecuţi apasă greu pe spate
Iar anii noi să-i ducă nu prea poate.

Multe nopţi vei avea cu  insomnii
Gândindu-te la ce a fost şi ce va fi,
Cocoşii vor cânta de dimineaţă
Oboseala  zâbeşte pe-a ta  faţă.

Mai trece-o zi şi vine altă noapte
Te zvârcoleşti, gândeşti la toate,
Priveşti cum luna luminează-n casă
Visezi la tinereţea cea frumoasă.  

Eşti fără ajutor, bătrân, fără putere 
Poate-ai vrea ceva şi n-ai cui cere,
Îţi e urât că bătrâneţe-ai fioroasă
Mai rău când eşti singurel în casă.

Gândeşti, gândeşti te pui pe plâns
Cine ai fost şi-acum cine-ai ajuns,
Ai fost copil, iubită chiar şi mamă
Aştepţi moartea ne băgând de seamă.

Viaţa e un vis, un film, o carte
Că-s bune, rele, le aduni pe toate,
Când bătrâneţea o trăieşti aşa cuminte
Te-alinţi  citind texte prăfuite.



Gabriela ND 21 februarie 2013










marți, 19 februarie 2013

Luptă între conştient şi inimă

Atât de conştientă de tot şi totuşi....
te doresc atât de mult.
Îmi doresc să fiu la tine în braţe,sa fim un singur trup,o singură inimă...

luni, 18 februarie 2013

Cu paşi mărunţi

Cu paşi mărunţi,dar ştiu că va veni
Acea zi în care două braţe-or fi deschise,
Pentru a mă proteja de ale tale lovituri
Te v-oi şterge din gânduri şi-ale mele  vise.

Cu paşi mărunţi, dar ştiu că va veni
Ziua când mă vei dorii  şi când vei plânge,
Şi-ai vrea lângă mine un minut să fii
Îţi vei aminti de lacrima ce-acuma curge.

Cu paşi mărunţi, dar ştiu că va veni
Ziua  când  oi învăţa să râd şi să zâmbesc,
O urm-ai vrea  de la mine,nu vei găsi
Suferind am învăţat de rău să mă pitesc.

Cu paşi mărunţi, dar ştiu că va veni
Zi ce deja o văd în ochi de,parcă-i azi
Vei căuta prin munţii cei bătrâni cărunţi
Pentru-o veste doar,te vei ruga la brazi.

Cu paşi mărunţi,dar ştiu că va veni
Ziua speranţelor tale şi a disperării,
Vei merge la mare vei  întreba şi renii
Sperând măcar, că sunt pe fundul marii

Cu paşi mărunţi,dar ştiu că va veni
Ziua când o să dispar adio nu-ţi v-oi spune,
În drumul tău pe nicăieri eu n-oi mai fi
Am iubit şi-am rămas cu inima cărbune...


Gabriela ND








joi, 14 februarie 2013

Nu toţi putem fi fericiţi !

De sf.Valentin, iubire ce mi-ai pătruns inima şi mi-ai fost aer,apă şi măncare.Iubire ce îmi făceai inima să tresară, numai dacă vedeam numele tău scris, sau auzea vocea ta.Iubire prea sinceră şi pură.Iubire ce mi-a transformat ochii într-un izvor de lacrimi şi-asta pentru că te iubeam cu toată inima mea,cu tot sufletul meu,cu toată fiinţa mea.Iar tu...da,tu...doar mă răneai,da,mă răneai fără sa preţuieşti acea iubire,acea inimă care suferea în tăcerea ei, pentru un om căreia nu-i păsa.
În această zi dedicată celor îndrăgosatiţi nu-mi doresc de cât două lucruri.
1 Îţi doresc,ca tu să fii iubite,iubit de persoana pe care tu o iubeşti,numai aşa atingi fericirea, pe care ţi-o doresc din sufletul meu sincer.
2 Îmi doresc din suflet,să-mi fie crezută iubirea,pentru că eu ştiu ce înseamnă iubirea,am simţit-o-n inimă.Da, am fost îndrăgostită până peste cap. De cine?!...De tine, dragoste ce nu m-ai preţuit!!!

Gabriela ND 14 februarie 2013

miercuri, 13 februarie 2013

Declaraţie de dragoste! Mai mult ca ieri!

Cu drag,tuturor îndrăgostiţilor!

Ce vrei azi guriţa mea să-ţi spună?
De ce sa-ţi mai repet doar ştii,
După tine inima-i atâta de nebuna
Te iubeşte mai mult ca-n prima zi.

Sentimentele tu le ştii bine
Cuvinte nici nu-mi mai găsesc,
Mai mult ca azi te iubesc mâine
Mai mult ca ieri azi te iubesc.

Gabriela ND 14 februarie 2012

Declaraţie de dragoste! îţi mulţumesc!

Îţi mulţumesc pentru că exişti şi  pentru ceea ce eşti, tu. Îţi mulţumesc pentru că ai ieşit în calea mea şi pentru prezenţa ta în inima mea. Îţi mulţumesc pentru că datorită ţie, am descoperit în mine cele mai frumoase şi sensibile sentimente. Mulţumesc mamei tale care ţi-a dat viaţă, ca eu să te pot iubi.
Îţi mulţumesc pentru că m-ai lăsat să te iubesc cu toată fiinţa mea!


Gabriela ND 14 februarie 2012

Declaraţie de dragoste! Sunt lacrima


Eu sunt lacrima ce-ţi curge
În paharul fericirii ,
Sunt iubirea care plânge
când înfloresc trandafirii.


Tu eşti visu-acela-n care
tot mă chinui să grăiesc,
să-nţelegi la depărtare,
cât de mult eu te iubesc.

Gabriela Drăghici 24 martie 2012



Declaraţie de dragoste! Sunt lacrima


Sunt lacrima ce cărare-şi face
Adânc pe obrazu-mi delicat,
Când tu nu eşti stau ca pe ace
Şi nu mă opresc din oftat.

Sunt fiorul din inima topită
De dorul tau, acum eu zac,
Îmi doresc să fiu iubită
Şi te-aştept cu drag.





Gabriela ND 25 martie 2012



luni, 11 februarie 2013

Vise

Este atâta de târziu,e noapte
Ploaia răzleţă îmi aruncă-n geam
Picuri şi tresar,crezând că bate
Nu-i nimeni,păreri frumoase am.

Gândind la un miracol măricel
Dusă de vise-n al meu dor,
Mi-aş fi dorit să vină acuma el
Imposibil,mă scutur,suspin uşor.

Dar a venit e  în imaginaţia mea
E în visul meu acum îi vorbesc,
L-ating e cu mâna pe mâna mea
M-alintă şi-i spun căt  îl iubesc.

Gabriela ND 12 februarie 2013

Se clatină doi palmieri



Doi palmieri se clatină,se clatină
Crenguţe ţepoase la pământ ajunge,
Şi parc-ar  vrea ceva să-mi spună
Frunza-i lăcrimează  parcă  plânge.

Palmieri ce v-aplecaţi în strada mare
C-o aşa bătrână,rezistentă tulpină,
M-aţi văzut că am multă supărare
Şi  pe acest pământ eu sunt străină.

Prieteni  buni  îmi sunteţi palmieri
Inima povesteşte şi voi o ascultaţi,
Mă scultaţi  azi m-aţi ascultat şi ieri
Sunt o străină dar am cu mine fraţi.

Mă voi ruga mereu la bunul Dumnezeu
Să nu vină să vă taie vre-un duşman,
Că ce m-oi face fără voi doi eu
Pe pământ străin ajung copil orfan.

Şi de-o fi să vină prin absurd necazul
Vă ud rădăcina cu lacrima ochilor mei,
Chiar de-mi va crăpa ridurile- obrazul
Oi plănge pân-or creşte  din voi lăstărei.


Gabriela ND.11 februarie 2013







duminică, 10 februarie 2013

Ghici !

Şi ce mult,te iubesc!!!

Dor hoinar

Da, caută-ţi locu-n altă parte,
Lasă-mi liniştea în pace,
Dor ce vii de-aşa departe,
Te întreb, chiar n-ai ce face?

Mergi de-ai putea în pustiu
Şi nu mă vizita în noapte,
Că nu mai vreau s-aud, să ştiu
De ce-mi spui mereu în şoapte.

Dar vii uşor, uşor tu, dor hoinar,
La inimă să intri-ai vrea mereu,
Eu, poarta am închis-o, n-ai habar
Că nu mai poţi să îmi faci rău.

Pleacă acum, te rog, de-aici
Şi ia-ţi drumul... către el,
Iar din partea mea să-i zici
C-a fost dor din sufleţel.


Gabriela ND 14 mai 2012
Poezii carte 2 Şi Cerul Plânge

sâmbătă, 9 februarie 2013

De nu te-aş fi avut pe tine


De nu te-aş fi avut pe tine...
Eu, nu ştiu ce aş fi făcut,
N-aş fi vărsat lacrimi cristaline.
Dar nu eram nici unde sunt.

De nu te-aş fi avut pe tine...
Cine mi-ar fi spus somn uşor,
Cine m-ar fi alintat pe mine,
Cui îi purtam atâta dor?

De nu te-aş fi avut pe tine...
Cine-mi mai cânta duios,
Cine-mi făcea zile senine,
Cui îi spuneam eu, prinţ frumos?

De nu te-aş fi avut pe tine...
Pe cine oare-aş fi iubit,
Pe cine chemam cu suspine,
Pe cine făceam fericit?...


Gabriela ND 6 mai 2012 Poezii carte 2 Şi Cerul Plânge

vineri, 8 februarie 2013

De ce?

De ce sunt vinovată,dacă eu nu am nici-o vină?
De ce sunt mincinoasă,dacă eu nu ştiu să fiu altfel,decât sinceră?!
De ce nu ştiu să iubesc,când inima mea e toată numai iubire?!

Niciodată !

Eu care am fost rănită ştiu ce înseamnă şi ştiu cât doare.
Şi pentru acest lucru,nu am rănit şi nu v-oi rănii,niciodată.
Iar dacă am rănit vreodată,a fost sigur o greşeală,nici cum o intenţie...

joi, 7 februarie 2013

Ca orice om

Ca orice om pe lume muritor
Am bucurii,dureri şi dor,
Vărs lacrimi le usuc,zâmbesc
Vorbesc şi-atunci când tac gândesc..

Ca orice om pe lume muritor
Vreau să trăiesc şi vreau să mor,
Am momente când mă perpelesc
Momente când n-aş vrea  să mai iubesc.

Ca orice om pe lume muritor
Am avut  şi-oi mai avea  focşor
Am fost lăsată am  fost  şi iubită,
Am fost fericită dar si amăgită.

Ca orice om pe lume muritor
Am momente de vise şi de zbor,
Momente când vreau singură să fiu
Tristeţi,bucurii cu lacrimi  scriu.

Ca orice om pe lume muritor
Am inimă ce bate tare şi uşor,
Ce plânge,suferă şi mult suspină
Când pentru cine ea iubeşte,e străină.

Ca orice om pe lume muritor
Am bucurii,tristeţi şi dor,
Vărs lacrimi le usuc,zâmbesc
Vorbesc şi-atunci când tac gândesc.

Gabriela ND 07 februarie 2013

miercuri, 6 februarie 2013

Ai reuşit să fărâmi ultimile sentimente. Mulţumesc,pentru acest lucru.Pentru că nu tu eşti persoana care merită să fie lângă mine!!!
Dacă m-ai fi iubit cu adevărat,m-ai fi iubit doar pe mine.Fără alte condiţii.Şi apoi veneau şi celelalte discuţii,cănd am fi fost siguri pe sentimentele noastre .Pentru că iubirea trage totul după ea....
Cum să fii fericit,în braţele unei persoane?care ştii că o face forţat,că nu te iubeşte.Ci te strânge la piept doar pentru un interes anume!!!
Cu ce te încălzeşte,cum te poate face fericit o avere? Dacă trebuie să străngi la pieptul tău o persoană pentru care nu simţi nimic?
Să nu cumperi sî să nu vinzi niciodată sentimente,pentru că în felul acesta,n-o să atingi adevărata fericire.

marți, 5 februarie 2013

Şi florile cad



Piatra-n pulvere s-a făcut
De mila-mi,toată pe pământ,
Cu lacrimi norii arunca-n jos
Am tot iubit fără folos.

Cu-n tunet zguduie pământul
S-a suparat apoi si vântul,
Iubirea mea adevarată
O stie-acum natura toată.

Şi florile cad
Frunza s-a uscat,
Copacii-n grădină
Se-apleacă,suspină.

Şi cad rămurele
Şi plâng rândunele,
Tot s-a întristat
De-al meu oftat.

Gabriela ND 23 mai 2012


luni, 4 februarie 2013

Nici cine te-a vrut, nu te mai vrea


Şi va veni un timp, în şoapte
Când n-ai să mai vrei s-alegi
O floare, şi de inima ta, poate,
Anii grei te-or face să plângi.

Te vei gândi la timpul ce-a trecut,
Cine la greu ţi-a fost aproape,
Cine la tine mult a mai ţinut,
Te-a uitat, lacrima-i dusă de ape.

De tainica iubire îţi vei aminti
Şi poate-ai vrea să fie lângă tine,
Pe unde-o fi pierdută nu vei şti,
I-ai făcut doar rău în loc de bine.

Vorbele grele ce i le-ai tot spus,
I-au franjurat inima, suferinţă grea,
Şi te întrebi apoi: de ce s-a dus?...
S-a resemnat, nu te mai vrea.

Şi vei rămane singur, suferind
În bătrâneţea poate grea,
Frumosu-ţi va rămâne-n gând,
Nici cine te-a vrut, nu te mai vrea.

3 iulie 2012

Gabriela ND Poezii carte2 Şi Cerul Plânge

Te iubesc atât de mult



Te iubesc atât de mult
Suspinul inimii-l ascult,
Nu-ţi voi cere-n schimb ceva
Lasă inima să te iubească ea.

Să-ţi poată spune ''te iubesc''
În scris...atâta îndrăznesc,
Îti repet nimic nu-ţi cer
Eşti unicul ce pot iubi sub cer.

Nu vreau un cuvânt să-mi spui
Şi să plâng în urma lui,
Doar să ştii... atât am vrut
Că-n tăcere ''te sărut''

Gabriela ND 21 mai 2012


duminică, 3 februarie 2013

Asta sunt eu



21 giugno 2012 

Asta sunt eu

Atâtea lovituri am primit
În inimioara mea firava,
Sufăr şi mult am suferit
Că am ajuns,să fiu bolnavă.

Pentru ne-nţeleasa-mi bunătate
Pentru absurdu-mi caracter,
Am pierdut lacrimile toate
Nu ştiu de mai pot să sper.

Că mai există cineva in Lume
Cu-aşa imensă bunătate,
Să fie-asa la fel ca mine
Să aive-n el sinceritate.

Nici pe cel rău nu am dezamagit
Eu nu am ştiut răul să fac,
Când un dusman e fericit
Sunt multumită şi mi-e drag.


Mai fericită-s eu pentru cel fericit
Mai bogată-s eu ca cel avut,
Mai iubită mă simt pentru cel iubit
La nimeni niciodată rău n-am vrut.

Eu ştiu doar să fiu bună,bună
Şi să iubesc,cu patimă,curat,
Nu am dorit s-ajung regină
M-am mulţumit cu ce-am visat.

Gabriela ND 21 IULIE 2012
 


vineri, 1 februarie 2013

Of,suflet iertător şi bun


Of,suflet iertător şi bun
Ce-are viaţa de e rea cu tine?
La cine ai ţinut te-a aruncat în drum
Şi ai rămas,să respiri printre suspine.
Chiar de ai în tot dreptate
Te laşi bătut nu zici nimic,
Şi inima rău  te doare când îţi bate
În faţa la duşman  te-ai făcut prea mic.
N-ai vrut să-ţi arăţi dreptatea
La orgoliul tău simplu-ai renunţat,
Chiar de viaţa se bate cu moartea
E Dumnezeu de sus ce te-a apreciat.
Continuă să fii tot tu
Şi dacă -n viaţa tu eşti chinuit,
Nu te-ai schimbat...n-o face nici acu"
Vei fii cândva în ceruri răsplătit.

Gabriela ND 01februarie 2013