O lacrimă de regret

Nu şterge la nervi amintirile, că poate sunt amintiri frumoase, iar peste ani, când vei ajunge bătrân, stând în baston, pleci cu gândul în tinereţea ta şi-ţi vei aminti de cele mai frumoase amintiri pe care ai vrea să le revezi, dar n-ai să le mai găseşti, pentru că tu, le-ai aruncat într-un moment de nervi, în tinereţea ta. Poate că o lacrimă de regret îţi va cădea, atunci!

27 iulie 2016
Gabriela Drăghici

Dezamăgirea unui om

Un om, avea un prieten bun, atât de bun era acel prieten încât îi povestea cu încredere orice bucurie şi orice necaz.
Dar acest om, de câte ori vorbea cu prietenul său, de atâtea ori îl rănea cu un cuvânt sau cu un gest, până când prietenul cel deosebit, se îndepărtă de el făcându-se pierdut.
După multă vreme, acesta se întâlneşte întâmplător cu inima prietenului său, o priveşte lung şi vede că porţile inimii erau larg deschise. Păşeşte uşor spre ea şi încearcă să intre, dar nu reuşeşte. Face un pas înapoi şi-şi zice singur:
-Cum aşa? Nu pot intra chiar dacă porţile sunt larg deschise? De ce oare nu am loc?
O voce zdrobită îi răsună în urechi, zicându-i:
-Nu se poate intra, este atât de plină acea inimă, încât nici uşile nu i se mai închid.
-Da, răspunde omul dezamăgit, am înţeles, dar eu văd că toată inima e liberă.
-O, omule, de câtă înţelepciune ai nevoie!...
Trebuie să înţelegi că vorbele grele, cuvintele grele scrise, gesturile grele, sunt răni invizibile pe care omul nu le poate vedea, ci doar, Dumnezeu!
28 Iulie 2016 Gabriela Drăghici

   

O să te iubesc de-ajuns

O, de-o fi să uit vreodată

Lacrimile care-au curs,

Chiar cu inima brăzdată

O să te iubesc de-ajuns.

Nu voi accepta scaparea

Unor cuvinţele dulci,

Până când şi depărtarea

Te-ajuta să mă seduci.

Omul meu ce te doresc

Şi îmi placi atât de mult,

Buzele tale mă ameţesc

Mă îmbăt când le sărut.

De-ai şti serile de vară

Câte doruri mi-au adus,

Chemările de-odinioară

Sentimente au ascuns.

Nici nopţi nu am liniştite

Îmi apari în vis mereu,

Derulând zile-nainte

Mă văd a ta, te văd al meu.

O, de-o fi să uit vreodată

Lacrimile care-au curs,

Chiar cu inima brăzdată

O să te iubesc de-ajuns.

Gabriela Drăghici

19 iulie 2016

carte 4 Inimi Rebele

Doi nebuni iubiţi

Încă mai cresc macii
Ce sunt de noi zdrobiţi?
Nu le-au murit bobocii
Sub doi nebuni iubiţi?

Nu plânge lanul care
În timp de treerat,
El spice nu mai are!
Că noi l-am făcut pat.

Doar luna ne-a zărit
Dintr-un colţ de cer,
Când lanu-am tăvălit
Iubire din mister...

O stea ne-a mai pândit
Cu a le ei sclipiri,
Din seară-n răsărit
Sentimente, dăruiri.

Încă mai cresc macii
Ce sunt de noi zdrobiţi?
Nu le-au murit bobocii,
Sub doi nebuni iubiţi?

Gabriela Drăghici

6 iulie 2016

Carte 4 Inimi Rebele

Ai simţit când m-ai pierdut

Ai simţit când m-ai pierdut
În inimă durere,
Sau prin gând nu ţi-a trecut
Să ai atâta vrere.

Au plâns ochii tăi cu lacrimi
De când nu m-au văzut,
Sau le-a plăcut să fiu în patimi
Să vadă că am căzut?

M-au dorit braţele tale
La piept să mă strângă,
Sau m-au vrut la depărtare
Să nu mă mai ajungă.

Mă cheam-acum guriţa ta
De doruri să-mi vorbescă,
Sau nici în şoapte nu mai vrea
De-amor să-mi povestească.

Buzele tale mai doresc
Săruturi de-altădată,
Sau nici nu-si mai amintesc
Dulce am fost sărutată.

Cheamată sunt de gândul tău
În nopţi să mă iubească,
Sau căutată-s de-un glas rău
Ce vrea să mă rănească?

16 Iunie 2016 Gabriela Drăghici
carte 4 Inimi Rebele