Plouă calm

Doar tăcere-i peste sate
ploaia, atât se mai aude,
toamna-i ici, vara departe
melancolii, mute şi surde.

Bate vântul, frunza cade,
despărţindu-se de ram,
sufletu-n tăcere-mi şade,
gânduri, tristeţi, câte am.

Plouă calm, îi nostalgie,
toamna este trecătoare,
lacrimi strânse-n poezie
şi o rană ce tot doare.

Timpul zboară ca şi vântul,
vindecând grele dureri,
ia cu el în zbor trecutul,
sacul plin cu neplăceri.

Doar tăcere-i peste sate
ploaia, atât se mai aude,
toamna-i ici, vara departe
melancolii, mute şi surde.

Gabriela Drăghici
12 octombrie 2014
Carte 9 Comorile naturii