Când totul e străin în jurul tău

Atâtea gânduri mă frământă,
Atâtea gânduri m-au topit,
De ce mi-e viaţa amărâtă
Şi printre lacrimi m-am oprit?

De ce trebuie-atât să plâng,
De ce nu pot deloc mânca,
De ce atâtea lacrimi curg
La masă-n farfuria mea?

De ce sarea n-o simt sare,
De ce zahărul nu îndulceşte,
De ce totu-amar îmi pare,
De ce-atâta suferinţă este?

De ce mă simt aşa străină,
Crezând că nimănui nu-i pasă,
Când lacrima mi-e fără vină,
Mi-e dor de ţara mea frumoasă.

Încerc s-adorm şi nici că pot,
Salteaua parcă e din spini,
Cu lacrimi îmbrac patul tot,
Fulgii din pernă-i simt străini.

Pribeag, prin alte părţi, e greu,
De n-ai pe nimeni lângă tine,
Tristeţea-n suflet stă mereu,
Dar ai speranţă, va fi bine.

Gabriela Drăghici Carte 10
 Lacrimi româneşti pe pământ străin