Un om, avea un prieten bun, atât de bun era acel prieten încât îi povestea cu încredere orice bucurie şi orice necaz.
Dar acest om, de câte ori vorbea cu prietenul său, de atâtea ori îl rănea cu un cuvânt sau cu un gest, până când prietenul cel deosebit, se îndepărtă de el făcându-se pierdut.
După multă vreme, acesta se întâlneşte întâmplător cu inima prietenului său, o priveşte lung şi vede că porţile inimii erau larg deschise. Păşeşte uşor spre ea şi încearcă să intre, dar nu reuşeşte. Face un pas înapoi şi-şi zice singur:
-Cum aşa? Nu pot intra chiar dacă porţile sunt larg deschise? De ce oare nu am loc?
O voce zdrobită îi răsună în urechi, zicându-i:
-Nu se poate intra, este atât de plină acea inimă, încât nici uşile nu i se mai închid.
-Da, răspunde omul dezamăgit, am înţeles, dar eu văd că toată inima e liberă.
-O, omule, de câtă înţelepciune ai nevoie!...
Trebuie să înţelegi că vorbele grele, cuvintele grele scrise, gesturile grele, sunt răni invizibile pe care omul nu le poate vedea, ci doar, Dumnezeu!
28 Iulie 2016 Gabriela Drăghici
Dar acest om, de câte ori vorbea cu prietenul său, de atâtea ori îl rănea cu un cuvânt sau cu un gest, până când prietenul cel deosebit, se îndepărtă de el făcându-se pierdut.
După multă vreme, acesta se întâlneşte întâmplător cu inima prietenului său, o priveşte lung şi vede că porţile inimii erau larg deschise. Păşeşte uşor spre ea şi încearcă să intre, dar nu reuşeşte. Face un pas înapoi şi-şi zice singur:
-Cum aşa? Nu pot intra chiar dacă porţile sunt larg deschise? De ce oare nu am loc?
O voce zdrobită îi răsună în urechi, zicându-i:
-Nu se poate intra, este atât de plină acea inimă, încât nici uşile nu i se mai închid.
-Da, răspunde omul dezamăgit, am înţeles, dar eu văd că toată inima e liberă.
-O, omule, de câtă înţelepciune ai nevoie!...
Trebuie să înţelegi că vorbele grele, cuvintele grele scrise, gesturile grele, sunt răni invizibile pe care omul nu le poate vedea, ci doar, Dumnezeu!
28 Iulie 2016 Gabriela Drăghici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu