Departe de ţara mea, de copii, prieteni şi de tot ce eu iubesc, stam la o fereastră şi fumam o ţigară, gânditoare,
moment în care trece o ceată de copii ce îmi distrag atenţia…
Am rămas privind după ei, cum erau cu ghiozdanele agăţate de umeri şi mă apucă un dor nebun, ce mi-a străpuns inima,
dorul copilăriei copiilor mei, un dor ce mă vizitează când şi când, făcându-mi inima franjuri de durere. De m-ar întreba în orice moment la orice oră cineva, de cine sau de ce ţi-e ţie dor, aş da acelaşi răspuns:,, mi-e tare dor şi va rămâne pentru toată viaţa acest dor, de copilăria copiilor mei, tânjesc după acele vremuri’’.
Îmi amintesc şi zâmbesc, în tăcerea şi singurătatea mea, când mă coboram la mintea copiilor mei şi ne jucam jocuri de copii cum ar fi: de-a v-aţi ascunselea, baba oarba şi tot felul de astfel de jocuri. Parcă ieri a fost. Văd în gândirea mea profundă acel filmuleţ, îl văd pe fiul meu cel mic atunci când ne jucam de-a v-aţi ascunselea.El îşi ascundea doar capul şi apoi striga: ,, Gata!!! ’’…Era foarte comic mititelul, crezând că dacă ascunde capul, sau mai bine zis dacă el nu vedea pe nimeni, însemna că nimeni nu-l vede.
Sunt atâtea amintiri frumoase, care îmi amintesc de copilăria copiilor mei, ba unele dintre ele chiar aş dori măcar o dată în viaţă să se mai repete… Îmi amintesc cu atâta drag de zilele în care făceam la cuptor prăjituri etajate sau torturi, iar fiii mei se băteau care mai de care să cureţe castroanele de crema rămasă pe ele.
Alergând, nostalgică, prin anii copilăriei copiilor mei, revăd o secvenţă dintr-o păţanie a fiului meu cel mare, care îmi readuce aceleaşi emoţii, aceleaşi dureri de atunci, cu mai bine de cinsprezece ani în urmă, când am decis să părăsim oraşul Târgovişte şi să ne mutăm la ţară într-o zonă a Bezdeadului.
Eu, care iubeam enorm animalele, am cumpărat o vacă la care dimineaţa îi dădeam drumul pe coastă să pască iarbă. Necunoscând acea zonă, am avut încredere în fiul meu cel mare şi seara l-am trimis să caute vaca să o aducă acasă. Trecu o oră, trecu două… să mai vină fiul meu, pace. Am intrat în panică, văzând că se făcuse noapte şi nu mai apărea. Am plecat în căutarea lui, strigând în disperare, noaptea prin pădure, fără să aud o veste de la el… Am plâns o noapte întreagă căutând fără succes. Nu mai aveam putere nici să mai strig, dar nici să mai plâng…
Când dimineaţa mă pregăteam să plec din nou în căutare, aud în hol o voce care îmi zice: ,, Mami, te rog să mă ierţi, am rătăcit drumul în noapte, nu am mai văzut şi am rămas să dorm la tulpina unui copac''. Doamne, incredibil drăguţul, tot el îşi cerea scuze, când mie nu îmi trebuia o altă fericire decât să-l văd pe el!
Cea mai frumoasă şi de neuitat perioadă din viaţa unei mame, atunci când are copiii mici, când poate să-i strângă la piept, să-i sărute, să-i alinte, când copilaşii încep să rupă cuvinte stâlcindu-le… Nu există pentru o mamă o altă perioadă a vieţii, mai frumoasă şi mai fericită ca aceasta, când se poate bucura de roadele iubirii ei...
Gabriela Nenciu Drăghici
moment în care trece o ceată de copii ce îmi distrag atenţia…
Am rămas privind după ei, cum erau cu ghiozdanele agăţate de umeri şi mă apucă un dor nebun, ce mi-a străpuns inima,
dorul copilăriei copiilor mei, un dor ce mă vizitează când şi când, făcându-mi inima franjuri de durere. De m-ar întreba în orice moment la orice oră cineva, de cine sau de ce ţi-e ţie dor, aş da acelaşi răspuns:,, mi-e tare dor şi va rămâne pentru toată viaţa acest dor, de copilăria copiilor mei, tânjesc după acele vremuri’’.
Îmi amintesc şi zâmbesc, în tăcerea şi singurătatea mea, când mă coboram la mintea copiilor mei şi ne jucam jocuri de copii cum ar fi: de-a v-aţi ascunselea, baba oarba şi tot felul de astfel de jocuri. Parcă ieri a fost. Văd în gândirea mea profundă acel filmuleţ, îl văd pe fiul meu cel mic atunci când ne jucam de-a v-aţi ascunselea.El îşi ascundea doar capul şi apoi striga: ,, Gata!!! ’’…Era foarte comic mititelul, crezând că dacă ascunde capul, sau mai bine zis dacă el nu vedea pe nimeni, însemna că nimeni nu-l vede.
Sunt atâtea amintiri frumoase, care îmi amintesc de copilăria copiilor mei, ba unele dintre ele chiar aş dori măcar o dată în viaţă să se mai repete… Îmi amintesc cu atâta drag de zilele în care făceam la cuptor prăjituri etajate sau torturi, iar fiii mei se băteau care mai de care să cureţe castroanele de crema rămasă pe ele.
Alergând, nostalgică, prin anii copilăriei copiilor mei, revăd o secvenţă dintr-o păţanie a fiului meu cel mare, care îmi readuce aceleaşi emoţii, aceleaşi dureri de atunci, cu mai bine de cinsprezece ani în urmă, când am decis să părăsim oraşul Târgovişte şi să ne mutăm la ţară într-o zonă a Bezdeadului.
Eu, care iubeam enorm animalele, am cumpărat o vacă la care dimineaţa îi dădeam drumul pe coastă să pască iarbă. Necunoscând acea zonă, am avut încredere în fiul meu cel mare şi seara l-am trimis să caute vaca să o aducă acasă. Trecu o oră, trecu două… să mai vină fiul meu, pace. Am intrat în panică, văzând că se făcuse noapte şi nu mai apărea. Am plecat în căutarea lui, strigând în disperare, noaptea prin pădure, fără să aud o veste de la el… Am plâns o noapte întreagă căutând fără succes. Nu mai aveam putere nici să mai strig, dar nici să mai plâng…
Când dimineaţa mă pregăteam să plec din nou în căutare, aud în hol o voce care îmi zice: ,, Mami, te rog să mă ierţi, am rătăcit drumul în noapte, nu am mai văzut şi am rămas să dorm la tulpina unui copac''. Doamne, incredibil drăguţul, tot el îşi cerea scuze, când mie nu îmi trebuia o altă fericire decât să-l văd pe el!
Cea mai frumoasă şi de neuitat perioadă din viaţa unei mame, atunci când are copiii mici, când poate să-i strângă la piept, să-i sărute, să-i alinte, când copilaşii încep să rupă cuvinte stâlcindu-le… Nu există pentru o mamă o altă perioadă a vieţii, mai frumoasă şi mai fericită ca aceasta, când se poate bucura de roadele iubirii ei...
Gabriela Nenciu Drăghici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu