Am rămas doar eu şi gara

Trecut-au ani destui de mulţi,

zilele-au zburat toate ca vântul...
iar munţii-s vechi şi sunt cărunţi,

poate şi tu, poate şi eu şi gândul.

Am rămas doar eu şi gara-n care,

mi-ai dat ultimul vrăjit sărut,

dusă-ai fost de tren  în depărtare

lacrimi multe ai lăsat, curgând.

Mi-a rămas o toamnă şi o gară,

zâmbetul tău şi greul meu oftat

of,  tu, frumoasa mea ştrengară!...

nu vreau să cred că sunt uitat.

Hai, vino iar în gara de la munte

brazii din faţa gării au crescut,

vino pe  potecile cu flori mărunte

întoarce-te, că nu pot să te uit.

 Carte 4 Inimi Rebele

23 Martie 2015 Gabriela Drăghici