Eram atât de singură şi tristă, departe de ţară, departe de tot ce mă mai
putea înveseli puţin. Parcă nici camera aceea mică în care locuiam, nu mai ţinea la mine, alungându-mă în noapte, pe balconul vechi. Plângeam fără să înţeleg de ce şi apoi râdeam singură în visele mele de copilă.
Era o noapte de sărbătoare în care eu, ieşisem iarăşi pe vechiul balcon. În depărtare
se auzeau petarde, iar focul de artificii lumina în toată zona, oferindu-mi o frumoasă
noapte de vise, colorate. Printre steluţele artificiilor, mi-am înalţat privirea către cer, încercând să îmi aleg
o stea care să fie numai a mea. Stelele mă orbeau cu strălucirea şi mă ameţeau cu jocul lor. Parcă fiecare ar fi vrut să fie steaua mea,
îngrămădindu-se în faţa ochilor mei, care mai de care. Pierzându-mă printre ele, am reuşit să ating una dintre toate şi să-i
pun pecetea inimii mele pe ea.
De acum, eu, am steaua mea!
16 Noiembrie 2014 Gabriela Drăghici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu