cu nostalgii şi ploi, gânduri violete,
un alb pur, s-a-ntins peste coline
bruma, a căzut şi-n a le mele plete.
Albul din natură simbol de puritate,
a lacrimilor ce curg lin, nevinovate,
O tăcere profundă, sufletu-mi străbate,
visele, sunt fără speranţă, sfărâmate.
Parc-a fost un joc iubirea noastră,
parcă nici n-a fost, de când e lumea,
ascult, cântecul de-adio şi orchestră,
resimţind a vechilor răni, prospeţimea.
Au murit florile şi frunzele-n copaci,
au căzut, sunt aşternute pe pământ,
eu m-am întors de pe un câmp cu maci
în coma dragostei, azi, nu mai sunt.
Un noiembrie a tăbărât pe mine
cu nostalgii şi ploi, gânduri violete,
un alb pur s-a-ntins peste coline
bruma, a căzut şi-n a le mele plete.
Gabriela Drăghici 1 noiembrie 2014
Carte 4 Inimă rebelă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu