Singură într-o casă,dar nu orice casă, o casă cu trei etaje.Într-un colţ din sudul Italiei,îmi târăsc după mine greutăţile vieţii.Am fost bolnavă de multe ori şi am zăcut la pat.Însă Dumnezeu a avut grijă şi mi-a lăsat de fiecare data când m-am simţit rău,minte bună, ca eu să pot judeca şi lupta cu viaţa.Numai Dumnezeu imi ştie suferinţele prin care am trecut şi poate oi mai trece.Doar el a văzut zilele mele pe care le-am petrecut în patul suferinţelor şi rolul de actor pe care trebuia sa-l joc în momentul când trebuia să ajung la locul de muncă,unde nimeni nu te-ar fi vrut bolnav.Aici cât de grea ar fi fost durerea şi suferinţa,în prezenţa angajatorilor trebuia să fii un om bun,sănătos perfect.Nu era cu putinţă să rămân acasă până m-a vindecam,pentru că eram singură şi nu aveam pe nimeni care să se intereseze de cheltuielile mele.Aşa că eram obligată să mă târăsc şi să ajung la servici.Aceste rânduri sunt scrise în momente grele,momente în care mâinile şi întreg corpul îmi tremură şi mă simt fără putere.Aş fi vrut să duc până la final această proză,însă anemia din nou se joacă cu răbdarea mea şi mă învăluie în oboseală şi somnolenţă,chiar în timpul în care trebuie să mă ridic şi să plec la servici.Dar voi lupta şi mă voi ridica,Doamne ajută!
Va urma!
GND24octombrie2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu