Gând rostit 52 O iubire adevărată

Măcar odată în viaţă, dar am simţit cu toţii  iubirea cu adevărat în inima noastră. Acea iubire care ne stăpâneşte întreaga inimă şi gândul şi întraga fiinţă a noastră. Acea iubire care ne coboară la anii adolescenţei, indiferent de vârstă. Acea iubire care ne înalţă şi ne duce în zbor pe deasupra norilor, pe aripile fericirii. Acea iubire care ne conduce valsând pe străzi fără să ne pese, sau fără să observăm că cineva ne-ar putea vedea. Acea iubire care ne face să ţipăm şi să spunem lumii întregi fără ruşine, emoţii sau vreo reţinere: Sunt îndrăgostit/ă, da, iubesc, iubesc, iubesc... Şi tot cu aceiaşi putere, ne poate şi dărâma fizic şi psihic dacă am primit în schimbul acelei iubiri  înflăcărate, răni, amăgiri, umilinţe şi dezamăgiri. Inexplicabil este momentul în care suntem sau am fost obligaţi să zdrobim, să îngropăm undeva de unde să nu mai iasă niciodată, sentimentele noastre cele mai sensibile, atât de delicate şi sincere. Asta doreşte fiecare dintre noi, atunci când cele mai frumoase sentimente devin cele mai dureroase. Păcat însă, pentru că o iubire adevărată, nu o întâlnim în fiecare zi. Şi după vreme lungă şi încercări de a mai iubi,  observăm că nu-i atât de simplu şi nici după dorinţele noastre. Şi plecăm în căutarea vechilor sentimente, pe care le mai găsim, răsfoind paginile amintirilor cu ajutorul gândului.

Gabriela Nenciu Drăghici