un adăpost într-un suflet cald şi bun,
temându-mă să nu fiu predestinată
nenorocului ce tot mi-a stat în drum.
Zgribulită de frigul înfiorător al fricii
priveam cuvântul te iubesc neîcrezător,
imaginându-mi că-s duşmani amicii,
îmi vedeam trecutul ca fiindu-mi viitor.
Cine oare ar fi putut să spargă gheaţa
ce mă-ncleştase să rămân încremenită
şi să-mi rămână pentru totdeauna viaţa
singurătate, lacrimi, tristeţe-alcătuită.
Alergând în nopţi prin vise buimăcită,
întâlnii sufletul singuratic, bine-ascuns,
simţindu-mă dintr-o privire cucerită,
fior de dragoste în inimă am pătruns.
De-atunci îl caut neîncetat cu disperare
iar el cu-acelaşi sentiment e de găsit,
şoptindu-mi că îi sunt iubirea aceea mare,
eu îi răspund oftând că m-am îndrăgostit.
Când îmi vorbeşte de dorul lui mă topesc
şi cât de mult eu ţin la el, să ştie-aş vrea,
pe-un munte de pagini mi-a scris te iubesc
printre suspini, sărut omule drag, inima ta.
27 Ianuarie 2015
Gabriela Drăghici
Carte 11 Vara celor ce iubesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu