şi câte lacrimi au curs nevinovate,
am tot iertat dar răul nu se uită
în inimă ramas-au răni etichetate.
Am vrut să plec să nu mai fiu găsită
să rămână doar regrete şi-amintiri,
acoperindu-mi rana să nu fie văzută,
ascunzându-mi cu zâmbetu-amăgiri.
Am renunţat de multe ori la mine
puţin mai aveam să renunţ la tot,
orice-aş fi făcut deloc nu era bine
am plictisit cu iubirea mea, socot.
În jurul cuvintelor m-am tot învârtit
şi-n jurul unui caracter de nedorit,
vrând să cred că-s greşeli, m-am minţit
c-am fost atâta de nebună la iubit.
Visele mele acum sunt spulverate
nu mai vreau ce-odată am dorit,
aş vrea să dau de la mine sănătate
dar prea târziu tăcerile-au vorbit.
Aş fi trecut mări şi oceane să ajung
să-mi văd inima că fericită este,
şi chiar de va trebui din nou să plâng
am ajuns să scriu sfârşitul de poveste.
Am tot plecat şi m-am întors mereu
bunătatea sufletului sigur s-a văzut,
de m-am resemnat nu-s devină eu,
că sunt acum iubită nu e de crezut!
Gabriela Drăghici
Carte 7 Vocea inimii-n cuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu