Câte răni vindecate şi câte nevindecate!...
Câtă bunătate şi câte dureri şi palpitaţii de inimă!...
Câte sentimente rănite şi câte lacrimi fără rost!...
Câte dorinţe, câte vise, câte doruri, nedorite!...
Câte declaraţii de dragoste şi poezii, scrise şi plânse totodată, în nopţi albe, pline de dor!...
Câte tristeţi acumulează o inimă îndrăgostită, în ani şi ani de speranţe!...
Şi of, biata iubire, rămâne sângerată, cănd eşti obligat să zici:
Adio! Te iubesc, dar nu te vreau!
După ani şi ani de sentimente, fiori, dor, cuvinte, lacrimi, aşteptări.
Gabriela ND
26 IUNIE 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu