O poveste

M-ai obligat să renunţ la tine
Când te iubeam atât de mult,
De-atâta timp tu râzi de mine,
Am suferit enorm şi-am tăcut.

Cu sentimentele mele te-ai jucat,
Cu vorbe sărutate-n aşteptare,
Cu-amare lacrimi pe-nserat,
Erai tu fericit atuncea, oare?

Sau poate fericit vei fi acum
Că nu mai sunt cine am fost,
Nu-ţi voi lăsa o urmă-n al tău drum,
Să-ţi aminteşti, că n-are rost.

Puteai gândi mai mult atunci,
Nu meritam atâta suferinţă,
Când îţi spuneam cuvinte dulci,
Cu lacrimi de iubire şi credinţă.

Nu meritam umilinţa nici în gând,
Eu îţi purtam doar doruri line,
Te-am iubit, chiar lăcrimând,
Cu tot ce-nseamnă pasiune.


Mi-ai fost nufărul ce-l doream,
Să-l cuprind în braţe fine,
În nopţile-n care suspinam,
Cu nostalgie şi cu drag de tine.

Mi-erai ca un licăr de stea,
Visându-te cu dor, neîncetat,
Venind pe un cal alb în calea mea,
În veşmânt albastru îmbrăcat.

Şi mi-ai rămas, o poveste de iubire
Ce va fi scrisă într-un oarecare an,
Frumoasa mea imaginară fericire,
Va rămâne de ea doar un roman.

Gabriela ND 23 iulie 2012
Poezii Carte 2 Şi Cerul Plânge