Ţara mea

De-ai şti ce dor îmi e de tine,
Ţara mea cu lanuri pline,
Cu grâu şi cu măcişori,
Amintiri, mă trec fiori.

Mi-e dor de drumul ce odată
Era pavat doar cu piatră,
De praful ce-l lăsau în urmă,
Oiţele, trecând în turmă.

Mi-e dor de mare şi de munte,
De iarba ce creştea în curte,
De băncuţa de la poartă
Unde m-aşezam odată.

Mi-e dor de bătrâna vie
Ce-mi dădea pe-atuncea mie,
Struguraşi şi mustişor,
Dor mi-e, ţărişoară, dor.

Mi-e dor de butucu-mbătrânit
Care mereu m-a umbrit,
Cu umbriţa lui cea deasă
Când eram la mine-acasă.

De părul ce-l ştiu de-o viaţă,
Din care făceam dulceaţă,
Mi-e dor de mărul din gradină,
Din el făceam plăcintă fină.

Dor mi-e, ţărişoara mea,
Oi veni când oi putea,
Pe plaiurile străbune
Şi cu tine voi rămâne.

Gabriela ND 16 iunie 2012
Poezii Carte 2 Şi Cerul Plânge