Privesc cu nostalgie-n zare
Codrul, parc-ar fi-ntristat,
Când septembrie apare,
Totu-i galben colorat.
Nu mai e-al speranţei verde
Ce-l avea pădurea-n frunze,
În ce poate codrul crede
Şi pe cine să acuze?
Şi se pierd cântând în zare
Spunând adio tuturor,
Stoluri, păsări călătoare
Lăsându-ne un an de dor.
Plouă-ntruna, vântul bate,
Smulge-a florilor petale,
Tulpiniţele-s culcate,
Natura parcă e-n jale.
Plânge codrul şi suspină,
Rămurelele-n copaci,
Plânge floarea de sulfină
Şi pe câmpuri, palizi maci.
5 septembrie 2014
Gabriela Drăghici
Carte 9 Comorile Naturii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu