Trenule cu roţi de fier

Stau pe-o bancă supărată

Şi aştept trenul să vină,

Mă priveşte lumea toată,

Parc-ar şti că sunt străină.

Se aude-n depărtare

Şuieratul trenului,

Lacrimile curg amare

Din ochii pribeagului.

Fugi pe şina de oţel

Şi du-mă în ţara mea,

Trenule cu roţi de fier,

Pământul l-oi săruta.

Nu voi renega vreodată

Draga mea rădăcinuţă,

Vreau să ştie lumea toată

Că  sunt pui de româncuţă.

Voi povesti florilor

Viaţa de străinătate,

Voi spune copacilor

Dorul de surori şi frate.

Ca o floare am venit

Fără dureri şi suspini,

Doamne, ce m-a-ncărunţit

Suferinţa prin străini.

4 septembrie 2014 Gabriela Drăghici

Carte 10 Lacrimi româneşti pe pământ străin